În Bihor, azilele nu sunt doar simple centre de îngrijire, ci adevărate temnițe pentru persoanele cu afecțiuni psihice. Sub o mască de asistență, aceste instituții ascund o realitate cruntă. Pacienții, adesea lipsiți de sprijin familial și locuință, sunt transformați în surse de profit pentru administratorii lor. Veniturile, provenite din pensii, indemnizații și bunurile personale ale pacienților, sunt prioritizate, iar cei care nu generează câștiguri sunt pur și simplu excluși.
Viorel Pașca și rețeaua de abuzuri
Viorel Pașca, o figură proeminentă în acest peisaj sumbru, a reușit să creeze o rețea complexă de abuzuri pe parcursul a două decenii. Colaborările sale cu autoritățile locale i-au permis să opereze fără frică de repercusiuni. Anchetatorii au descoperit un mecanism ingenios, dar profund imoral, de transport al pacienților, utilizând autospeciale ale Poliției și ambulanțe sub pretextul unor internări oficiale. Această practică a facilitat perpetuarea abuzurilor și a neglijenței în centrele de îngrijire.
La intrarea în aceste instituții, pacienții erau constrânși să semneze documente care impuneau reguli absurde. Printre acestea, interdicții severe: interzicerea consumului de alcool și tutun, acces limitat la telefoane mobile și utilizarea veniturilor personale în beneficiul rețelei. Delia Păcală, administratorul centrelor lui Pașca, a fost surprinsă în momentul în care le comunica pacienților condițiile inumane în care erau obligați să trăiască. „Aici n-aveți voie cu telefon, n-o să vi se dea voie niciodată,” le-a transmis, subliniind natura opresivă a mediului.
Neglijență și lipsă de îngrijire medicală
Actele de identitate și cardurile bancare erau confiscate, iar veniturile pacienților erau controlate de conducătorii centrelor. Această izolare de familie și de orice contact extern devenea normă. Chiar și ieșirile în curte erau o iluzie, deoarece plecarea însemna abandonarea locului de îngrijire, o capcană din care părea imposibil să scapi.
Investigațiile recente au scos la iveală o imagine alarmantă a îngrijirii medicale. Numeroși pacienți nu au beneficiat de evaluări medicale corespunzătoare, iar tratamentele erau adesea administrate de personal necalificat. Aceștia, fără cunoștințe de bază în medicină, erau responsabili de distribuția medicamentelor, organizate în cutii colorate pentru identificare. Medicamente esențiale, precum morfina pentru pacienții cu cancer în fază terminală, lipseau sau erau administrate cu întârziere, exacerbând suferința.
Într-un caz șocant, un medic a declarat: „De săptămâni întregi nu-i dau morfină,” referindu-se la un pacient aflat într-o stare critică. Această situație nu era singulară, iar lipsa personalului calificat era o constantă, cu o îngrijitoare responsabilă pentru 40 de pacienți. Mai mult, unii rezidenți ajungeau să îngrijească alți pacienți, într-o totală neglijență.
Atmosfera de teroare și abuz
Existau suspiciuni de agresiuni fizice între pacienți, dovezile indicând violențe frecvente. „Azi noapte l-o bătut colegă-su de cameră,” se auzea într-o interceptare, sugerând o atmosferă de teroare și abuz care domnea în aceste centre.
Cercetările continuă, iar acuzațiile formulate de procurori sunt tratate cu maximă seriozitate. Deși persoanele implicate beneficiază de prezumția de nevinovăție în fața instanței, realitatea din aceste azile este inconfundabilă. Bihorul nu ascunde doar neglijență, ci o rețea de abuzuri care se impune a fi expusă și sancționată.


