Stefan
Ușa grea din lemn a restaurantului s-a deschis cu un scârțâit strident, atrăgând instantaneu atenția tuturor. Venirea lui Alex, bodyguardul meu, a rupt brusc atmosfera de sărbătoare, transformându-i pe cei prezenți într-o audiență curioasă. Înalt și impunător, cu o privire glacială, Alex părea mai mult un personaj de acțiune decât un simplu protector. Prezența lui în fața „familiei perfecte” a generat o tăcere apăsătoare, ca o inspecție neanunțată.
„Sofia”, a rostit el, înclinându-și ușor capul, „e aici.” Un val de panică m-a cufundat, iar seara pe care mi-o doream lipsită de tensiuni s-a transformat într-un moment de neuitat.
Mama, cu vocea ei subțire și tremurândă, a întrebat ce se întâmplă, ca și cum scandalul s-ar fi infiltrat în fibra ei. Timpul părea că s-a oprit.
Din umbra lui Alex a apărut un bărbat în jur de cincizeci de ani, îmbrăcat într-un costum impecabil. Deși nu era foarte înalt, postura sa emană autoritate, provocând o retragere involuntară în fața prezenței sale.
„Bună seara, doamnă Ioniță, domnule Ioniță”, a început el, cu o politețe care îngreuna aerul din încăpere. „Mă numesc Mureșan. Sunt de la firmă. Am venit să o iau pe Sofia.” Mama a rămas perplexă, de parcă s-ar fi trezit brusc într-un film cu un scenariu străin.
„Ce firmă?”, a întrebat ea, cu o tremurare în voce, o reacție rar întâlnită din partea ei.
Am respirat adânc. Momentul adevărului era aici, în fața lor, chiar dacă nu-l doream. „Compania la care lucrez”, am reușit să articulez. „E… complicat.”
„Complicat?”, a repetat tata, strângându-și șervetul în pumn. „Ce ai făcut, Sofia?” Însă n-am avut timp să răspund. Mureșan a așezat un dosar voluminos pe masă, lângă platourile cu deserturi rafinate, deschizându-l cu un gest calm.
„Fiica dumneavoastră”, a continuat el, „nu lucrează într-un birou obișnuit. Sofia este consultant privat în recuperarea creanțelor. În termeni simpli, se ocupă de cazuri pe care alții nu îndrăznesc să le abordeze. Colaborează cu oameni periculoși și, uneori, recuperează sume considerabile.” Mama a rămas fără cuvinte, gura ei rămânând deschisă în fața revelației.
„Cât de… semnificativ?”, a întrebat Dinu, încercând să pară stăpân pe situație, dar tonul său l-a trădat. „Astăzi”, a spus Mureșan, întorcând dosarul spre mine, „avem o misiune urgentă. Sofia trebuie să vină imediat cu noi. Este o datorie de șase sute de mii de lei.” A continuat, privind în jurul mesei, „Și numai ea poate încheia negocierile fără vărsare de sânge.”
La mențiunea „sânge”, Mirela a scăpat rujul pe masă, pătându-i talia albă. Reacția mamei a fost incredibilă: „Glumești? Sofia? Fiica mea? Fata care nu-și poate face unghiile fără programare?”
Alex a ridicat o sprânceană, vizibil deranjat de întorsătura evenimentelor. Am simțit cum obrajii mi se înroșesc. Rușinea, furia și confuzia se amestecau în interiorul meu.
„Îmi câștig existența de ani de zile”, am declarat, privindu-l ferm în ochi. „Nu prin bârfe, nu prin prefăcătorie. Muncă adevărată. Periculoasă, dar cinstită.”
Tata a încercat să articuleze un răspuns, dar a scos un sunet scurt, lipsit de sens.
„Și oamenii ăștia… vin aici? Pentru cina mea de ziua de naștere?” a întrebat el, cu un ton plin de neîncredere.
„Pentru că e urgent”, am spus. „Și pentru că sunt bună la ceea ce fac. Foarte bună.” Aceasta a fost, poate, prima dată când au început să mă privească cu adevărat.
„Sofia”, a întrebat tata, „ești sigură că vrei viața asta?” În privirea lui nu mai era reproș, ci doar frică.
„Nu știu dacă vreau asta”, am răspuns încet. „Dar știu că acesta este singurul moment în care pot fi eu însămi.”
