Stefan
Într-o noapte ce ar fi trebuit să fie plină de bucurie, doamna Elena a pășit cu timiditate în dormitorul fiului ei. Emoțiile îi zguduiau corpul, iar bătăile inimii păreau să reverbereze în tot cartierul. O panică inexplicabilă o cuprinsese, gândurile ei fiind un amalgam de neliniște și frică. „Sânge… pene… Doamne, Maica Domnului…”
Încet, a avansat spre pat, observând că tinerii căsătoriți, Matei și Sofia, păreau să fie înghețați într-un peisaj de-a dreptul bizar, înconjurați de cearșafuri pătată și pene împrăștiate. Imaginea era șocantă, iar întrebările se înghesuiau în mintea ei.
Cu mâinile tremurânde, a tras cearșaful, iar privirea i-a fost întâmpinată de o scenă neașteptată. Sofia s-a ridicat brusc, cu părul zbârlit și ochii umflați de somn, în timp ce Matei, încă adormit, se întorcea pe o parte, murmuratul său fiind de neînțeles.
„Ce s-a întâmplat, soacră? Ce s-a întâmplat?”, a întrebat Sofia, cu o voce tremurândă.
Privirea doamnei Elena s-a fixat pe tânăra din fața ei, având senzația că se află față în față cu o fantomă.
„Sânge… pene…” a bâiguit, cu vocea tremurândă. „Ce-ai făcut aici?!”
Sofia, vizibil îngrijorată, a aruncat o privire panicată în jur, apoi a oftat, zâmbind timid, ca și cum ar fi putut prin acest gest să alunge temerile.
Matei s-a ridicat, frecându-și ochii, iar doamna Elena, cu furia crescândă, a întrebat: „Și despre ce este vorba?! Aici pare a fi o crimă!”
Sofia, acoperindu-se cu o pătură, a murmurat încet: „E un obicei din satul meu… de la bunica mea. Totul este pentru noroc.”
„Noroc?! Cu sânge?!”, a strigat doamna Elena, incredulă la auzul acestei explicații.
Matei, cu o calmă neglijență, s-a dat jos din pat și a ridicat o pungă de pe podea. Din ea a scos un pui viu. „Mamă, nu-ți face griji. Nu am omorât pe nimeni. L-am cumpărat de la piață.”
„Mi-am tăiat degetul în bucătărie aseară. A fost un accident minor. Dar bunica spunea că, dacă în prima noapte a nunții curge puțin sânge și puiul adoarme lângă pat, căsnicia va fi puternică. Penele… au căzut din pernă dintr-o neatenție.”
Epuizată și confuză, doamna Elena s-a așezat pe un scaun, furia și panică fiind înlocuite de o oboseală profundă.
Sofia s-a apropiat de ea, luând-o cu grijă de mână. „Iartă-mă, maică Elena. Nu am vrut să te sperii. Așa îi spunem noi… Am vrut doar să fie bine.”
Privind-o atent pentru prima dată, doamna Elena a realizat că nu mai vedea o fată obraznică, ci o tânără speriată, care căuta să-și găsească locul într-o lume străină.
„Fericirea noastră vine din muncă, nu din găini în pat,” a spus ea, cu un ton mai blând.
După câteva momente, Sofia s-a pus pe treabă, spălând vase, măturând curtea și aducând apă rece din fântână, fără nicio lamentare. Doamna Elena a observat-o din prag, fără să adauge nimic.
La prânz, aroma unei prăjituri calde a umplut casa. Sofia a scos din cuptor o tavă, coaptă conform rețetei mamei sale. Doamna Elena a gustat, impresionată până la lacrimi de savoarea și efortul depus.
Seara, când liniștea s-a așternut din nou în casă, doamna Elena a pus mâna pe umărul Sofiei. „Stai aici. Este loc pentru amândouă în casa asta.”
Sofia a zâmbit, iar doamna Elena a realizat că, în sfârșit, fiul ei alesese drumul corect, chiar dacă începutul a fost presărat cu surprize neplăcute.
