Stefan
Sofia Popescu a întrerupt tăcerea apăsătoare, ridicând privirea de pe telefon. Atmosfera din jur era tensionată, iar un bărbat îmbrăcat în costum scump a încercat să se prezinte, dar nervozitatea i-a trădat vocea. În acel moment, un altul a scos telefonul pentru a înregistra scena, anticipând desfășurarea unui moment crucial.
„Bună seara. Sunt Sofia Popescu”, a pronunțat ea, cu o determinare calmă, dar fermă.
La celălalt capăt al liniei telefonice, un bărbat de aproximativ cincizeci de ani, elegant îmbrăcat, stătea în spatele unui birou auster, cu steagul României în fundal. „Bună seara, doamnă Popescu”, a spus el, cu un ton respectuos, dar vizibil agitat.
Sofia a activat difuzorul, a așezat telefonul pe birou și a ascultat cu atenție. „Înainte de a semna, vreau să confirm ultimele detalii. Preluarea Hotelului Majestic este în desfășurare, cu un avans de 200 de milioane de lei. Transferul se finalizează în această seară”, a explicat ea.
Reacția bărbatului a fost una de confuzie. „Ce vrei să spui… preluarea?” a întrebat el, bâlbâindu-se, cu privirea pierdută în ochii Sofiei.
„Deci hotelul nu mai este ceea ce credeai că este”, i-a răspuns ea, sec și clar.
Vocea de la telefon a continuat, „Doamnă Popescu, doriți să vă păstrați personalul actual?”
„Toți angajații în tură sunt concediați cu efect imediat”, a declarat Sofia, fără nicio ezitare.
„Fără scandal. Fără insulte. Documentele vor fi trimise mâine”, a adăugat ea, impunându-se cu o autoritate de necontestat.
„Nu poți face asta! Eu sunt directorul aici!” a protestat bărbatul, dar Sofia nu s-a lăsat impresionată de vehemența lui.
„Vă rog să trimiteți echipa de tranziție”, a spus ea, limitându-i drastic opțiunile.
O tăcere grea a căzut asupra încăperii, iar nimeni nu îndrăznea să se miște. În mijlocul acestei tensiuni, un bărbat în vârstă s-a apropiat de Sofia, îngrijorat. “Doamnă… Îmi pare rău pentru ce ai trecut”, a spus el, conștient de umilința care plutea în aer.
Mai tânărul portar, care până atunci rămăsese tăcut, s-a alăturat și el, manifestându-și solidaritatea față de Sofia. Aceasta a ieșit din hotel, purtând o geantă veche și un card negru, simbol al unei puteri recăpătate.
Marmura rece a sălii și ecoul unei seri în care aparențele au fost distruse subliniază că adevărul nu se ascunde în fațade strălucitoare. În acest joc complex al puterii și al umilinței, Sofia Popescu a demonstrat că sub fiecare mască se află o poveste valoroasă, gata să fie spusă.
