Stefan
Serhii Krinitski a fost martorul morții celui mai apropiat camarad său, după un an petrecut împreună în tranșeele de pe linia frontului din estul Ucrainei. Cei doi soldați au fost parte dintr-o realitate infernală, unde glumele și țipetele de disperare coexistau. Acum, Krinitski rămâne singur, cu amintirile ororilor și cu o cameră de telefon care documentează crunta realitate a războiului, relatează Reuters.
Trăind în adăposturi înguste
Soldatul ucrainean a îndreptat camera spre trupul nemișcat al camaradului său, înghesuit în interiorul unui adăpost săpat în pământ. Un picior, pătat de sânge, trăda moartea violentă provocată de un șrapnel, rezultat al bombardamentelor cu drone. „Dimineața, glumiți împreună”, a spus el, cu fața murdară și obosită, „iar seara, porțile raiului te cheamă”.
Această izolare pe front este o consecință a războiului modern, unde dronele transformă câmpul de luptă. Ambele armate au fost nevoite să abandoneze tacticile tradiționale, concentrându-se pe echipe mici, adesea formate din doar doi sau trei soldați, împrăștiate în adăposturi săpate adânc în pământ. Această strategie are ca scop evitarea detectării și maximizarea șanselor de supraviețuire într-o zonă cunoscută sub numele de „zona mortală”.
Krinitski s-a aflat în apropierea orașului Ceasiv Iar între 20 aprilie 2025 și 31 martie 2026, perioada în care a filmat jurnale video cu ajutorul unui telefon mobil. Aceste înregistrări, uneori realizate cu baterii recuperate de la drone rusești doborâte, surprind absurdul și brutalitatea vieții în tranșee, un spațiu de aproximativ 3 pe 4 metri, unde speranța și disperarea coexistă.
Violența și supraviețuirea
Krinitski a îndurat cicluri repetitive de violență. La fiecare două zile, grupuri mici de soldați ruși avansau, iar ucrainenii deschideau focul la distanțe alarmant de mici. „Am ucis 23 de inamici”, își amintește el, evocând un moment în care un soldat rus, rănit de o grenadă, a încercat să se predea. „Păi, am reacționat”, a spus Krinitski. „A încetat să mai țintească spre mine”.
Într-o înregistrare din noiembrie, după mai bine de 200 de zile de misiune, soldatul a arătat cadavrele a doi soldați inamici, comentând cu sarcasm: „Proștilor, s-au târât acolo unde nu aveau ce căuta”. Acest tip de cinism era o formă de apărare împotriva traumaticelor experiențe prin care trecea.
Krinitski nu era militar de carieră; înainte de război, lucra în agricultură și construcții. Recrutat tardiv, a fost trimis pe frontul de est, unde a fost nevoit să sape un adăpost în pământ, conștient că, cu cât se adâncea, cu atât șansele de supraviețuire creșteau. „Nu știu dacă să numesc acea groapă adăpost sau mormânt”, glumea el, ironizându-și soarta.
Războiul l-a schimbat
Krinitski a filmat jurnalele pentru a le arăta familiei și pentru a păstra vie amintirea ororilor trăite. Obsesia sa pentru țigările și armele „trofeu” confiscate de la soldații ruși căzuți reflectă o realitate distorsionată, în care supraviețuirea devine o formă de normalitate.
Pe câmpul de luptă, invazia Rusiei a dus la un masacru fără precedent, iar estimările victimelor sunt alarmante. Krinitski a fost martor la una dintre cele mai violente faze ale acestui război, unde explozile și atacurile cu drone au devenit parte din cotidian. Pe 11 martie, a aflat că un camarad fusese rănit și a încercat să-l salveze, dar nu a mai fost posibil. La ordinul de evacuare, a părăsit adăpostul, lăsând în urmă trupul prietenului său.
După ce a revenit, a fost onorat cu medalia Erou al Ucrainei, dar stigmatul războiului rămâne. „Mulți băieți și-au pierdut mințile”, spune Krinitski, evidențiind impactul psihologic devastator al conflictului. După luni de zile de suferință, rănile interioare sunt vizibile, iar lupta cu demonii personali abia începe.
În timpul vizitelor la școli, el își dă seama că sacrificiile sale nu au fost în zadar. Aceasta este povestea unui soldat care a trăit infernul și care acum încearcă să găsească o cale de a reconstrui o viață normală într-o lume devastată de război.
